Viitorul Șelimbăr și-a îndeplinit primul obiectiv al sezonului și se pregătește să scrie o nouă filă de istorie!

Viitorul Șelimbăr a încheiat sezonul regulat pe locul 1 în Liga a III-a, Seria a VII-a și a reușit o performanță fantastică reușind să își treacă numele pe lista celor 10 campioane din totalul de 100 de participante la nivelul ligii a III-a.

Gruparea antrenată de Florin Maxim este singura din totalul echipelor participante care a acumulat 50 de puncte în actuala stagiune, obținând 16 victorii, doua remize și nicio înfrângere. Rezultatele obținute au făcut ca Viitorul Șelimbăr să se califice la jocurile de baraj pentru accederea în Liga a II-a, iar prima partidă va avea loc pe 8 mai, în deplasare cu Crișul Chișineu Criș.

”Sezonul a fost dificil, primul meci de la Deva a venit după o perioadă lungă fără competiție. Am câștigat cu muncă și cu sudoare, cum am câștigat toate meciurile din acest sezon. Obiectivele au fost date de următorul meci, am luat fiecare joc în parte, 16 am reușit să le câștigăm și două le-am terminat la egalitate. Ne-am propus primul obiectiv, acela de a termina pe prima poziție a clasamentului, lucru care s-a și întâmplat. De acum înainte, obiectivele la fel vor fi. Abordăm primul meci cu Chișineu Criș și vedem ce o să obținem de acolo. Vom aborda la fel meciurile de baraj cum am făcut-o și până acum, adică la victorie”, a declarat Florin Maxim, antrenorul echipei Viitorul Șelimbăr.

Pe de altă parte oficialii clubului șelimbărean se declară mulțumiți de realizarea primului obiectiv și anume câștigarea titlului de campioană a ligii a III-a.

”Nu e întâmplător că Viitorul Șelimbăr a obținut aceste rezultate în sezonul regulat. Toată lumea a căutat să își aducă aportul la îndeplinirea rezultatelor și vreau pe această cale să felicit staff-ul tehnic și jucătorii pentru modul în care au gestionat acest sezon care nu a fost deloc lipsit de momente dificile”, a declarat Remus Șerban, vicepreședintele echipei.

Viitorul Șelimbăr pe lista selectă a celor 10 campioane din Liga a III-a. Doar 8 goluri încasate în 18 partide, la fel ca CSA Steaua București.

Performanțele reușite în acest sezon au făcut ca echipa din comuna noastră să-și treacă numele pe o listă selectă, alături de echipe de tradiție ale fotbalului românesc, campioane și ele în Liga a III-a.

Bucovina Rădăuți, Oțelul Galați, CS Afumați, CSA Steaua București, Corona Brașov, Vedița Colonești, Șoimii Lipova, CSO Cugir, Minaur Baia Mare sunt celelalte nouă campioane din Liga a III-a, majoritatea formații cu o istorie bogată în sportul rege.

Pe lângă toate acestea, Viitorul Șelimbăr se mai poate mândri cu încă o performanță importantă și anume că alături de CSA Steaua București, gruparea noastră a reușit să încaseze doar 8 goluri în cele 18 partide, având cea mai bună defensivă.

„Pentru mine nu e o surpriză, am primit doar 8 goluri, la fel ca CSA Steaua, însă apărarea e rodul muncii întregii echipe. Degeaba ai o apărare bună când adversarii te pot surprinde 2 contra 1 dacă nu acoperi spațiile. Apărarea îți câștigă campionatele. Ceea ce mă bucură este că în retur am fost mai exacți, atât pe ofensiv, cât și pe defensiv, am reușit să nu primim gol aproape șapte meciuri. E o performanță, chiar și la minifotbal sau oriunde. Mă bucură că băieții au fost în priza și s-au sacrificat.”

Viitorul Șelimbăr 630 de minute succesive fără gol primit! Cosmin Vâtcă: „Promovarea în Liga a II-a, singura performanță care îmi lipsește din CV”

Unul dintre cei mai experimentați fotbaliști, din lotul pregătit de Florin Maxim, este goalkeeper-ul Cosmin Vâtcă, portar cu un CV impresionant, care a reușit o performanță majoră în Liga a III-a, reușind să cumuleze peste 630 de minute fără gol primit în 2021, acesta fiind învins pentru prima dată la meciul cu Măgura Cisnădie în minutele de prelungire ale partidei.

„Promovarea în liga a II-a, ar fi încununarea unei cariere complete, fiind singura performanță care îmi lipsește din CV. Eu le-am spus băieților că nu am crezut că am venit la o echipă așa minunată. Chiar dacă la ultimul meci în sinea lor erau supărați că nu am câștigat, eu personal mă bucur că am ieșit sănătoși de pe teren și că nu ne-am accidentat. O mică istorie am scris și cu Viitorul Șelimbăr, nu am pierdut nici un meci din 18 partide. Suntem o echipă mică, dar care vrea să facă treabă. Pe lângă echipă am întâlnit și un antrenor care va avea un cuvânt foarte important de spus în fotbalul românesc și cred că trebuie urmărit cu mare atenție”, a declarat Cosmin Vâtcă, portarul echipei Viitorul Șelimbăr.

Florin Maxim despre primul meci de baraj: ”Factorul psihic e mai important în astfel de meciuri”

Viitorul Șelimbăr va disputa prima partidă de la barajul de promovare, în deplasare, cu ocupanta locului secund din Liga a III-a, Seria a VIII-a, Crișul Chișineu Criș, formație care a obținut doar două puncte din ultimele trei partide..

”Meciurile de baraj normal că vor avea o încărcătură aparte. Tot ce ai făcut bun într-un an și jumătate se poate strica în două meciuri. De aceea am studiat cât am putut adversarul, le știm punctele forte și punctele slabe, rămâne să vedem ce vom putea obține la ora jocului. În astfel de momente, la jocurile de baraj, factorul psihic e mai important decât pregătirea fizică, tactică!”, a mai punctat Florin Maxim.

Veteranul” echipei Viitorul Șelimbăr, Cosmin Vâtcă consideră că echipa pentru care evoluează trebuie să fie concentrată pe „dubla” cu Crișul.

„Trebuie să fim foarte responsabili și foarte focusați, în primul rând pe dubla manșă. Nu e ușor. Începe presiunea, nu cunoaștem adversarul, trebuie să fim foarte atenți cum abordăm meciurile pentru a nu da cu piciorul unei munci foarte bune efectuată timp de un an”, a concluzionat Cosmin Vâtcă.

Viitorul Șelimbăr nu a avut parte de un sezon liniștit din cauza virusului pandemic. Florin Maxim, a fost nevoit să apeleze la antrenorul cu portarii Cristian Preda, la preparatorul fizic Cătălin Ojiga și chiar și la președintele clubului pentru a reuși să încropească o echipă în momentele în care jucătorii erau infectați cu Covid-19.

One Response to the post:

  • Sibienii
    la 4:14 pm

    Felicitări tuturor! Mult succes la meciurile de baraj!

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *