
Viitorul Șelimbăr a obținut prima victorie în noul an. Elevii lui Florin Maxim s-au impus cu 7-2 împotriva juniorilor de la Alma Sibiu, la capătul unui meci bun de verificare.
La pauză scorul a fost 2-1, Alexandru Curtean reușind o dublă, iar gruparea noastră a mai avut câteva oportunități bune de a marca.
După pauză antrenorul Florin Maxim a rulat tot lotul, iar scorul a luat proporții și mai mari, jucătorii utilizați în partea secundă demonstrând că evoluțiile lor continuă să crească. Neacșa a marcat de două ori după pauză, Monea a înscris și el, Tineiu și-a trecut numele pe lista marcatorilor, în vreme ce un autogol a închis tabela de marcaj.
Viitorul Șelimbăr va juca următorul amical miercuri cu AFC Odorheiu Secuiesc, partidă care va avea loc tot pe stadionul „Pietricica”.
Viitorul Șelimbăr a jucat în următoarea formulă: Matenciuc – Monea, Natea, Ignat, D. Groza – Câmpean, Pașca, Drugă, Curtean, Roșu, Cîrstean.
În partea secundă Florin Maxim a trimis în teren următorul „11”: Ciorgovean – Natea, Vișa, Ignat – Tătar,Neacșa, Giura, Niță, Tineiu, Cîrloanță și Moga.
Viitorul Șelimbăr dedică ultimul succes obținut în memoria celui care a fost Neluțu Țincu, fost campion internațional de călărie și suporter înfocat al echipei Viitorul Șelimbăr!