Viitorul Șelimbăr joacă ultimul amical cu o fostă campioană a României

Viitorul Șelimbăr încheie perioada de pregătire cu o partidă amicală contra fostei campioane a țării, Astra Giurgiu! Întâlnirea dintre cele două formații va avea loc sâmbătă dimineața de la ora 10:00, la Brașov.

Formația noastră susține ultimul joc de pregătire, iar pe data de 9 septembrie va avea loc Cupa României, în vreme ce noua ediție a ligii a III-a va debuta pe 12 septembrie.

„Întâlnim o formație din Liga 1, care are în componență jucători valoroși. Cu siguranță va fi un test extrem de util. Pot spune că a fost o perioadă bună de pregătire pentru noi, băieții au muncit bine, încă suntem în perioada de acumulări și sperăm ca în momentul în care începe noul sezon să evoluăm așa cum ne dorim”, a declarat Florin Maxim, antrenorul echipei Viitorul Șelimbăr.

Întâlnirea de la Brasov are loc în contextul pauzei competiționale prilejuită de partidele echipei naționale de fotbal a României, iar de la formația giurgiuveană vor absenta Denis Alibec și David Lazar, ambii convocați de selecționerul Mirel Rădoi.

Astăzi Viitorul Șelimbăr așteaptă să afle în ce serie va fi repartizată pentru sezonul 2020-2021, dar și programul meciurilor din noul sezon. Va reamintim că în acest moment în Liga a III-a s-au efectuat 10 serii de 10 echipe, iar promovarea va fi în sistem de Final Four!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *